Fuziunile universităților și restructurările facultăților reprezintă procese complexe, încărcate de provocări ce depășesc simpla reorganizare administrativă. Aceste transformări au un impact profund asupra identității instituționale, influențând nu doar modul în care sunt percepute aceste entități în mediul academic, ci și continuitatea calității educației și cercetării oferite. În esență, o schimbare de misiune poate duce la redefinirea valorilor și obiectivelor, iar aici intervine o tensiune delicată între conservarea tradiției și nevoia de adaptare la noi realități.
De exemplu, în cazul fuziunii unor universități cu profiluri diferite – să zicem, una tehnică și alta cu un puternic accent pe științe sociale – provocarea constă în armonizarea strategiilor educaționale și de cercetare fără a dilua specificul fiecărei entități. În acest context, menținerea unui sistem robust de asigurare a calității (QA) devine crucială. Continuitatea QA nu este doar o formalitate birocratică, ci o ancoră care garantează că standardele academice nu sunt compromise în timpul și nici după procesul de reorganizare.
Restructurarea facultăților aduce la rândul său schimbări subtile, dar esențiale, în dinamica internă a instituției. O facultate care înainte se concentra pe un domeniu îngust poate fi nevoită să extindă aria tematică sau să integreze discipline conexe, ceea ce afectează nu doar curricula, ci și relațiile dintre cadrele didactice, studenți și management. Am văzut în câteva cazuri cum reacțiile comunității academice variază de la entuziasm la rezistență, iar modul în care conducerea gestionează aceste sentimente influențează în mod direct percepția asupra credibilității instituției.
Schimbarea misiunii academice se reflectă adesea în modificări ale priorităților strategice, ceea ce poate genera o reevaluare constantă a indicatorilor de performanță și a criteriilor de evaluare instituțională. Într-un caz recent, o universitate care a trecut printr-un proces de fuziune a trebuit să regândească metodele de evaluare a rezultatelor cercetării pentru a reflecta mai bine interdisciplinaritatea emergentă. Această ajustare a fost esențială pentru a evita o penalizare nejustificată a unor domenii care, prin natura lor, nu se încadrau în vechile standarde. Se poate spune că flexibilitatea în evaluare devine un element decisiv pentru a susține atât integritatea academică, cât și adaptabilitatea instituției.
Nu trebuie subestimată nici dimensiunea umană a acestor procese. Profesorii, cercetătorii și studenții trăiesc adesea transformările ca pe o provocare personală, iar modul în care sunt implicați și informați face diferența între o tranziție reușită și una marcată de tensiuni. Când schimbările sunt percepute ca impuse „de sus”, fără dialog real, există riscul ca bunele practici în asigurarea calității să fie ignorate sau subminate. Pe de altă parte, o abordare transparentă, care recunoaște complexitatea situației și oferă spațiu pentru feedback, contribuie la consolidarea încrederii în instituție.
Este interesant să privim aceste fenomene în contextul european, unde multe universități au trecut prin procese similare, fie din motive economice, fie pentru a răspunde la cerințele unei piețe educaționale tot mai competitive. În unele țări, fuziunile au fost instrumente eficiente pentru creșterea vizibilității internaționale și pentru atragerea de finanțări, însă nu fără costuri inițiale legate de pierderea unor elemente de identitate locală sau tradițională. Aceste experiențe ne arată că impactul asupra evaluării instituționale nu este un fenomen izolabil, ci parte a unui proces mai amplu de redefinire a rolului universității în societate.
În opinia mea, abordarea acestor schimbări trebuie să fie una nu doar strategică, ci și profund empatică, recunoscând că instituțiile academice sunt comunități vii, cu tensiuni și pasiuni care nu pot fi reduse la simple diagrame organizaționale sau rapoarte de performanță. Continuitatea în asigurarea calității trebuie tratată ca un proces dinamic, capabil să integreze atât tradiția, cât și inovația, într-un echilibru dificil, dar nu imposibil de atins.