În ultimii ani, dezbaterea privind echitatea socială în educație a căpătat o nouă dimensiune odată cu adoptarea standardului ARACIS dedicat incluziunii și diversității. Această inițiativă nu reprezintă doar o formalitate birocratică, ci o schimbare profundă în modul în care instituțiile de învățământ superior își asumă responsabilitatea față de toți studenții, indiferent de contextul lor socio-economic sau cultural. Pe fondul unei societăți tot mai fragmentate, în care inegalitățile se adâncesc, această orientare spre incluziune devine o necesitate pentru a asigura accesul echitabil la educație și pentru a crea un mediu de învățare în care diversitatea nu este doar tolerată, ci valorizată.
ARACIS introduce o serie de criterii care vizează nu doar prezența formală a diversității în rândul studenților, ci și modul în care instituțiile sprijină efectiv aceste categorii. Suportul financiar devine astfel o piatră de temelie în promovarea incluziunii. Nu este suficient să deschizi porțile, dacă barierele economice îi împiedică pe tineri să pășească în sălile de curs. Mecanismele de acordare a burselor, ajutoarelor sociale sau facilităților de cazare pentru studenții proveniți din medii defavorizate sunt vitale. În mod concret, unele universități au început să dezvolte fonduri speciale care să susțină studenții din zone rurale sau din familii cu venituri reduse, iar acest lucru s-a reflectat în creșterea ratei de retenție a acestora.
Pe lângă sprijinul financiar, standardul ARACIS pune un accent considerabil pe politicile antidiscriminare, care trebuie să fie nu doar declarative, ci și aplicate cu rigurozitate. Într-un context în care prejudecățile și stereotipurile pot submina atât performanța academică, cât și starea de bine a studenților, institutiile trebuie să implementeze programe care să prevină și să combată orice formă de discriminare, fie ea pe criterii de etnie, gen, orientare sexuală sau dizabilitate. Aici, formarea cadrelor didactice în domeniul diversității și incluziunii devine un pas fundamental. Nu este suficient să ai o politică scrisă dacă cei care predau și interacționează zilnic cu studenții nu înțeleg sau nu aplică aceste principii.
Dincolo de aspectele structurale și financiare, diversitatea studenților aduce o bogăție de perspective care, dacă sunt integrate corect, pot transforma mediul academic într-un spațiu viu și dinamic. În anumite universități din țară, am observat cum grupurile de studenți din medii etnice diferite, prin colaborări interculturale și proiecte comune, au generat dezbateri și idei care altfel ar fi rămas neexplorate. Această interacțiune nu doar că îmbogățește experiența educațională, dar pregătește tinerii pentru o lume profesională în care flexibilitatea și empatia sunt esențiale.
Este clar că echitatea socială în educație nu este un ideal abstract, ci o realitate care necesită implicare continuă și o viziune adaptată nevoilor reale ale studenților. Standardul ARACIS, prin criteriile sale, provoacă instituțiile să își regândească strategiile, să fie mai atente la diferențele care există și să creeze mecanisme eficiente pentru a le reduce. În fond, educația inclusivă și diversă nu servește doar grupurilor vulnerabile, ci întregii comunități academice și societății în ansamblu, ajutând la formarea unor cetățeni mai conștienți și mai responsabili.