Legea 199/2023 marchează o etapă semnificativă în evoluția procesului de evaluare instituțională în învățământul superior românesc, aducând o redefinire a standardelor ARACIS care, pentru mulți, reprezintă un pas necesar spre o abordare mai nuanțată și adaptată realităților actuale. Într-un context în care instituțiile academice se confruntă cu provocări tot mai complexe, de la diversitatea programelor educaționale la nevoia de integrare a tehnologiilor digitale, acest nou cadru legislativ pare să răspundă unor cerințe care anterior erau tratate superficial sau mecanic.
Ce observ clar este că Legea 199 nu doar ajustează criteriile de evaluare, ci reconfigură însăși filosofia din spatele acestor standarde. Standarde ARACIS, astfel cum sunt ele revizuite, devin mai flexibile, dar și mai exigente în același timp, punând accent pe capacitatea instituțiilor de a demonstra nu doar conformitatea formală, ci și autenticitatea proceselor educaționale. Asta înseamnă că evaluarea instituțională se extinde dincolo de cifre și rapoarte, orientându-se către o înțelegere mai profundă a modului în care managementul schimbării este integrat în cultura organizațională a universităților.
Managementul schimbării, un concept adesea privit cu reticență în mediul academic tradițional, capătă astfel o relevanță nouă. Dacă până acum schimbările erau văzute ca simple ajustări ale unor proceduri, acum ele devin o componentă vitală a evaluării. Instituțiile sunt invitate să demonstreze cum reușesc să se adapteze dinamicii sociale și tehnologice, cum stimulează inovația în procesul didactic și cum gestionează impactul acestei adaptări asupra calității educației. În acest sens, Legea 199/2023 nu doar impune standarde, ci provoacă o transformare culturală care poate fi, în anumite cazuri, dificilă, dar cu potențial de a genera o schimbare reală.
Un exemplu concret care vine în minte este modul în care universitățile au fost nevoite să reacționeze în timpul pandemiei. Instituțiile care au integrat rapid tehnologiile digitale și au restructurat metodele de predare și evaluare au fost cele care au demonstrat o capacitate superioară de management al schimbării, lucru care acum este reflectat în criteriile ARACIS. Este aproape ironic că o criză globală a devenit un catalizator pentru reevaluarea și înnoirea standardelor educaționale, iar Legea 199 pare să învețe o lecție din această experiență.
În plus, această lege pare să pună în lumină o idee care, în opinia mea, a fost prea mult timp ignorată: evaluarea instituțională nu trebuie să fie un simplu exercițiu birocratic, ci o oportunitate pentru universități de a-și regândi direcțiile strategice și de a-și recalibra resursele pentru a servi mai bine nevoile studenților și societății. Standarde ARACIS actualizate nu mai pot fi interpretate ca niște limite rigide, ci mai degrabă ca un teren de dialog între instituții și organismele de acreditare, unde transparența și responsabilitatea devin elemente-cheie.
Nu pot să nu remarc și o anumită tensiune inerentă acestui proces. Pentru un sistem educațional care, uneori, a fost perceput ca rigid și rezistent la schimbare, noile criterii pot părea o provocare aproape intimidantă. Totuși, în această provocare se află și o șansă – de a crea un cadru în care evaluarea să nu fie doar un moment de control, ci un motor al dezvoltării continue. Așa cum orice organism viu trebuie să se adapteze pentru a supraviețui, universitățile trebuie să învețe să îmbrățișeze schimbarea ca pe o forță vitală.
Legea 199/2023 și redefinirea standardelor ARACIS deschid, așadar, o discuție esențială despre ce înseamnă cu adevărat calitatea în educație la nivel instituțional. Este o invitație la reflecție și, mai ales, la acțiune – una care, dacă este înțeleasă în profunzime, poate transforma modul în care universitățile românești se raportează la propriul rol și la așteptările societății. În fond, evaluarea instituțională nu trebuie să fie un capăt de drum, ci un început spre o educație mai relevantă, mai flexibilă și mai umană.